Potrivit unui ordin al ministrului Sănătăţii, începând cu data de 05 mai 2021, Gabriela Angheloiu a fost numită, prin detaşare, pe o perioadă de 6 luni, în funcţia de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Galaţi. Gabriela Angheloiu a ocupat, până astăzi, funcţia de şef al Serviciului de Perfecţionare în Sănătate Publică şi Recunoaştere Profesională în Domeniul Sanitar – Direcţia Generală Resurse Umane, Structuri şi Politici Salariale din cadrul Ministerului Sănătăţii. 

Potrvit presei centrale, Gabriela Anghleloiu a avut susţinerea PSD pentru ocuparea unor funcţii importante în minister, iar acum pare să fie o detaşare forţată. Înainte de a fi numită în Ministerul Sănătății a lucrat la Primăria Sector 4 București și la poliția Locală din Sector 4 București. 

Rămâne de văzut dacă Gabriela Angheloiu va accepta să vină la Galaţi. În luna mai 2020 DSP Galaţi a rămas fără director, și a fost detaşată o persoană de la DSP Argeş care a refuzat să ocupe postul de la Galaţi, iar fostul director, Liliana Moise, a fost repus pe funcţie.

Liliana Moise a fost schimbată din nou din funcţie începând de miercuri, 5 mai 2021.

sursa foto: facebook.com/gabriela.angheloiu

 

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDREPTUL LA ADEVĂR
Articolul următorVaccinare fără programare în toate centrele din țară începând din acest weekend – ANUNȚUL CNCAV