Marți, 11 mai a.c., în jurul orei 14.40, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată de către o femeie, din localitate, cu privire la faptul că fiica sa minoră, în vârstă de 5 ani, ar fi fost victima unei agresiuni sexuale.

În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla cu mama sa într-un parc, din municipiul Tecuci, fetița ar fi fost atinsă în zona intimă de un bărbat necunoscut care, ulterior, a fugit.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală, iar prezumtivul agresorul a fost identificat, la scurt timp, în persoana unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Tecuci.

Suspectul a fost reținut miercuri, 12 mai 2021, la prânz, pe raza municipiului Tecuci. El a fost dus la Poliție pentru audieri, urmând, ca la capătul acestora, anchetatorii să decidă dacă vor lua o măsură preventivă împotriva lui.

”În cauză, s-a luat legătura cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, care a dispus cercetarea în stare de libertate a bărbatului, bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Tecuci, urmând ca la finalizarea acestora, dosarul penal să fie înaintat cu propunerea corespunzătoare către parchet.” a precizat comisar de poliție Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBebeluș lovit în timpul somnului de tatăl său
Articolul următorInvestiții pe Drumurile Județene din Județul Galați