Anual, European Association for Astronomy Education (EAAE) organizeză un concurs de astronomie pentru elevi, intitulat “Catch a Star”, competiție europeană între proiecte științifice realizate de elevi sub îndrumarea profesorilor.

Ediția din anul 2020 a fost câștigată de elevul Gabriel Cristian Neagu, membrul al Astroclubului “Călin Popovici”, sub îndrumarea lui Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Astroclubul „Călin Popovici” este principalul program educațional care se derulează în cadrul observatorului astronomic gălățean.

Proiectul științific câștigător al acestui concurs s-a numit “The discovery of the variability of HD 46089, which visible to the naked eye, is the most important one made by the Galati Astronomical Observatory” și are la bază observații astronomice, care au avut ca scop dezvoltarea de competențe investigaționale ale elevului în domeniul cercetării științifice.

Rezultatele acestui concurs au fost prezentate publicului în luna ianuarie 2021, iar premiul pentru locul întâi a fost o imagine cu două galaxii (NGC 4438 și NGC 4435) realizată de Very Large Telescope. Diploma pentru câștigarea locului întâi la acest concurs a intrat în posesia participanților în prima parte a lunii martie 2021. De menționat faptul că, locurile doi și trei de la același concurs au fost câștigate tot de participanți din România, respectiv Vălenii de Munte (Prahova) și București.

European Association for Astronomy Education este o asociație de profesori și educatori înființată pentru a promova educația prin astronomie în întreaga Europă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAvertizare meteo valabilă până joi dimineață
Articolul următorA condus fără drept o autoutilitară și a refuzat testarea alcoolscopică