Elevi francezi, în vizită la colegii din Liceul de Artă „D. Cuclin”. Ei sunt găzduiţi în familiile elevilor gălăţeni. 

În săptămâna 18-24 martie 2019, perioadă înscrisă sub semnul francofoniei, Liceul de Arte” Dimitrie Cuclin” se bucură de prezenţa unor tineri muzicieni francezi. Aceştia sunt membrii trupei Groov’in, de la liceul partener ”Jean Renou” din La Réole, Franţa.

Membrii trupei (Yann Bousseau, Clémence Couillard, Thiméo Tonon, Lyla Chancelier, Simon Latapye, Sonia Boualam, Ella Caverivière, Emma Dupin şi Milo Radonic) sunt însoţiţi de două cadre didactice, Nathalie Agnès şi Geneviève Andriès. Ei sunt găzduiţi, prin grija profesoarei Larisa Ana Pelin, în familii ale elevilor gălăţeni.

Joi, 21 martie, au participat, alături de elevi ai Liceului de Arte, dar şi de la Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, Colegiul Național ”Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Naţional ”Al. I. Cuza” şi de la Liceul Tehnologic”Paul Bujor” din Bereşti, la Art Pour Francophonie, manifestare aflată la cea de-a XI-a ediţie. Aceasta a fost organizată în colaborare cu Biblioteca Franceză ”Eugene Ionesco”, cu ARPF şi Consiliul Judeţean Galaţi.

Vineri, 22 martie, de la ora 11,00, pe scenă au urcat, alături de trupa franceză Groov’in, şi grupul ”Among the Filters” de la liceul gazdă, trupă care își pregătește participarea, posibilă graţie sprijinului Consiliului Judeţean, la doua festivaluri în Franţa, în luna mai.

Articolul precedentConcurs naţional de dans sportiv, în weekend la Galaţi
Articolul următorUn bărbat a ajuns la spital după ce căruţa lui a fost lovită de maşină