Elena Udrea a aflat astăzi sentința în dosarul campaniei prezidențiale din 2009. Curtea de Apel București a condamnat-o, marți, pe fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat alături de fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, și fostul șef al CJ Tulcea, actualul vicepreședinte, Victor Tarhon privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009. Sentința nu este definitivă.

 Sentința primită de Elena Udrea este de 6 ani de executat, plus un spor de 2 ani, adică 8 ani de închisoare în total. Se aplică vechiul Codul penal. „Condamnă pe Elena Udrea la 6 ani pentru instigare luare de mita. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru instigare luare de mita (altă faptă). Condamna pe Elena Udrea la 6 ani pentru spalare de bani. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spalare de bani (alta fapta). Condamna pe Elena Udrea la 3 ani închisoare pentru spălare de bani (a treia fapta). Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spalare de bani (alta fapta). Condamnă pe Elena Udrea la 4 ani închisoare pentru spălare de bani (a cincea faptă).

Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de închisoare.

De asemenea, vicepreședintele CJ Tulcea – Victor Tarhon a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare.

Jurnalistul Dan Andronic a fost achitat.

Procurorul a cerut o pedeapsă de peste 15 ani în cazul Ioanei Băsescu și de peste 12 ani în cazul fostului ministrul de la Turism – Elena Udrea.

Judecătoarea Claudia Jderu, de la Curtea de Apel București, desemnată să tranșeze în primă instanță dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 intenționează să dea și motivarea în același timp cu verdictul.

Elena Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în 2009 și implicată direct în campania lui Traian Băsescu, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi mai multe fapte de spălare de bani.

Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte și notar public, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Jurnalistul Dan Andronic este și el acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Potrivit rechizitoriului DNA, o parte din sumele cu care a fost finanțată campania electorală a lui Traian Băsescu a provenit din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală.

Sursa: realitatea.net

Articolul precedentSEMIMARATON GALAȚI 2021 finanțează idei de proiecte din Galați și Brăila
Articolul următorBilanț coronavirus: 3.950 de cazuri noi și 106 de decese. Vezi situația pe fiecare județ