Echipa de fotbal a Universității nu reușește să facă față Ligii a III-a

Echipa de fotbal a Universității „Dunărea de Jos” nu reușește să facă față Ligii a III-a, fiind învinsă, sâmbătă, şi de formaţia secundă a clubului FC Botoşani.

Meciul, disputat pe Stadionul „Portu Roşu”, a început bine pentru studenţii gălăţeni, care au reuşit să deschidă scorul în minutul 20, prin Lovin. Oaspeţii au replicat în minutul 36 şi la pauză cele două echipe au intrat la egalitate, 1-1. După reluare, botoşănenii s-au dovedit mai incisivi şi au reuşit două goluri consecutive, în minutele 54 şi 60. Universitarii gălăţeni au revenit în joc şi au redus din handicap în minutul 80, prin acelaşi Lovin. Speranţa egalării nu a durat însă decât cinci minute, pentru că oaspeţii au punctat pentru 2-4 în minutul 85.

După disputarea a cinci etape în cel de-al treilea eşalon, studenţii gălăţeni, promovaţi în acest sezon, par să nu reuşească să ţină pasul într-o divizie superioară. După patru runde în care n-au reuşit succesul, ei au ratat şi acest joc, unul de la care se aştepta prima victorie a sezonului. Până acum, Universitatea a acumulat doar 2 puncte, „zestre” cu care ocupă locul 15 (penultimul), retrogradabil.

În etapa a V-a, celelalte echipe gălăţene au înregistrat rezultatele: SC Bacău – Oţelul Galaţi 0-2, Bucovina Rădăuţi – Sporting Lieşti 4-0. În clasamentul Seriei I, Oţelul ocupă locul 3, cu 12 puncte, iar lieştenii se află pe locul 14, cu 4 puncte.

Articolul precedentNoaptea Cercetătorilor Europeni, în curând în Campsuul Ştiinţei
Articolul următorUn tânăr gălăţean a tâlhărit o prostituată din Deva