Noaptea Cercetătorilor Europeni, în curând în Campusul Ştiinţei. Evenimentul se organizează la nivel european şi s-a bucurat de succes în anii trecuţi la Galaţi. 

Curiozitatea ne îndeamnă să cercetăm și să descoperim încă din primele clipe ale vieții. Copiii, mai ales, au o curiozitate care îi împinge să experimenteze constant, pentru a înţelege cu adevărat esența lucrurilor.

Noaptea Cercetătorilor Europeni va avea loc pe 27 septembrie, între orele 17,00 şi 22,00, în Campusul Ştiinţei din strada Domnească nr. 111. Organizatori sunt Universitatea „Dunărea de Jos” şi Centrul Europe Direct, cu sprijinul Consiliului Judeţean Galaţi şi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Proiectul se adresează minţilor curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare. Evenimentul oferă o gamă largă de activităţi ştiinţifice şi educative.

Primul eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005. Până acum, această serie de evenimente a atras peste 1,5 milioane de vizitatori.

Evenimentul le oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în legătură cu publicul, iar  vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.

Articolul precedentPreşedintele CEDO, doctor honoris causa la „Dunărea de Jos”
Articolul următorEchipa de fotbal a Universității nu reușește să facă față Ligii a III-a