Un incendiu a avut loc joi, 21 aprilie, în blocul W3 din cartierul Mazepa din municipiul Galați. Un apartament a fost cuprins de flăcări și două persoane au fost rănite. La fața locului au intervenit echipaje de la ISU și SMURD Galați.

Cele două victime sunt soț și soție. Bărbatul, în vârstă de 91 ani, era imobilizat la pat și este în stare gravă, cu arsuri severe de căi aeriene. A fost intubat și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Galați. Soția sa, în vârstă de 90 ani, cu arsuri pe corp și Intoxicată cu fum, a fost transportată și ea la spital.

„Incendiul a izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada prelungirea Traian. Când au ajuns la fața locului, echipajele de pompieri au constatat că incendiul se manifesta cu degajare mare de fum. Din apartament au fost evacuate două persoane – un bărbat de 91 de ani (inconștient, cu respirație) și o femeie de 90 de ani (conștientă). Ulterior, o altă femeie de aproximativ 90 de ani, conștientă, care locuia în apartamentul de vis-à-vis, a fost evacuată de pompieri. Cele trei persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Incendiul, care s-a manifestat într-o debara și pe holul apartamentului, a fost lichidat repede, nefiind necesară evacuarea locatarilor din întregul imobil. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind un scurt-circuit electric.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autoscară, echipajul de descarcerare, echipajul SMURD de tip B și echipajul SMURD de tip C”, a transmis ISU Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMandat de executare pus în executare de polițiștii gălățeni
Articolul următorBaschetbaliștii de la CSM au încheiat sezonul cu un succes