Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Galați, cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat o grupare infracțională specializată în contrabandă cu țigări și desfăşurarea, fără autorizare, a activităţilor specifice culegerii de informaţii supuse autorizării, în condiţiile Legii nr. 51/1991. 

Pe 17 iunie a.c., polițiștii gălăţeni şi cei din Călăraşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –S.T. Galați, au efectuat 18 percheziții domiciliare și la mai multe spații de pe  raza județelor Galați, Călărași, Ilfov, Prahova și a municipiului București, utilizate în scop infracțional.

În urma cercetărilor a rezultat că în perioada susmenţionată, pe teritoriul național  au acţionat două grupuri infracţionale organizate care au avut ca principal obiectiv obţinerea de beneficii materiale prin introducerea în România, din Republica Moldova şi Ucraina, în mod fraudulos, a unor importante cantităţi de ţigări.

Pentru derularea activităţilor infracţionale, membrii unuia dintre cele două grupuri infracţionale au desfăşurat, fără autorizaţie, activităţi specifice culegerii de informaţii supuse autorizării, în sensul că au procurat şi deţinut echipamente hardware şi software pe care le-au utilizat la urmărirea şi obţinerea de informaţii prin dispozitive tip GPS, instalate pe autovehicule, scopul fiind acela de a sustrage ţigări de provenienţă Republica Moldova sau Ucraina, din mijloacele de transport sau locurile utilizate de alte persoane implicate în activităţi de contrabandă.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost găsite şi ridicate peste 25.500 de pachete de ţigări de contrabandă, precum și mijloace de transport utilizate pentru transportul şi depozitarea acestora. Totodată, au fost găsite şi ridicate o instalaţie de producere a ţigaretelor, o instalaţie de ambalare a ţigaretelor şi o instalaţie de finisare a pachetelor, tutun vrac şi materiale pentru confeţionarea ţigaretelor (tuburi, filtre, folii, pachete tipărite şi neformate, elemente de ambalare a ţigărilor, etc.), toate acestea aflându-se într-o hală, special procurată şi amenajată, amplasată pe raza judeţului Călăraşi. De asemenea, a fost identificat şi ridicat un echipament hardware utilizat pentru activitatea specifică culegerii de informaţii supuse autorizării.

În cauză, s-a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a opt persoane, față de care s-a formulat propunerea de arestare preventivă, alte două persoane fiind cercetare sub control judiciar.

Acţiunea a fost organizată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

Articolul precedentCinci accidente şi şase victime într-o singură zi
Articolul următorGălăţenii nu s-au înghesuit să sterilizeze maidanezii de la blocuri