Doi motociclişti adolescenţi au fost răniţi grav şi au ajuns la Spitalul Judeţean din Galaţi, după o depăşire neregulamentară.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, accidentul rutier s-a petrecut la intrarea în comuna gălăţeană Independenţa. Cei doi tineri gălăţeni, în vârstă de 17 şi 18 ani, circulau cu motocicleta spre Galaţi. Motociclistul care conducea vehiculul a încercat să depăşească un autotren, fără să ţină seama că respectivul tronson de drum era semnalizat cu „depăşirea interzisă”. Tânărul nu a reuşit să depăşească autocamionul şi s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus.

În urma coliziunii, cei doi adolescenţi au fost răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Galaţi. „Persoanele implicate în accident au fost testate alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentŢânţarii din Galaţi vor fi exterminaţi cu elicopterul
Articolul următorPermis de conducere fals descoperit de poliţiştii de frontieră