Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări pe numele unui cetățean sirian, care a fost depistat în trafic conducând un autoturism, fără a deține permis de conducere. Bărbatul intenţiona să-l preia din zonă pe fratele său, care fusese depistat de poliţiştii de frontieră de la Oancea cu un permis de conducere sirian fals.

În data de 19 februarie a.c., în jurul orei 01,15, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Vlăscuța, județul Galați, un autoturism condus de un cetățean din Siria, în vârstă de 26 de ani, posesorul unui permis de ședere emis de statul român.

La controlul de frontieră, la solicitarea polițiștilor de frontieră, tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că cetățeanul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că se deplasa spre Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru a-l prelua pe fratele său, care prezentase la controlul de frontieră  un permis de conducere cu însemnele statului Siria ce s-a dovedit a fi fals total.

Şi în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMinisterul Finanţelor oferă gratuit accesul la serviciile şi informaţiile accesibile prin sistemul informatic PatrimVen
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Cum au ajuns milioane de doze de vaccin la gunoi