Aflat în serviciu la Arhivele Județene Galați, Costel, subofițer la Detașamentul 3 Jandarmi Galați, a văzut cum pe poarta instituției intră grăbiți doi copii. A ieșit repede în întâmpinarea lor crezând că au probleme, mai ales că era înserat afară. Copiii i-au jandarmului că au găsit un portofel în stația de autobuz din Țiglina 2 și vor să îl lase la el.

Costel a luat portofelul și le-a mulțumit celor doi copii pentru gestul lor civic spunându-le că un astfel de comportament trebuie să aibă mereu, apoi a anunțat echipajul de jandarmerie aflat în patrulare, pentru a ajunge în posesia proprietarului.

În portofel jandarmii au găsit acte, bani și carduri ale unei femei din Ucraina, în vârstă de 34 ani. A fost greu să afle unde se pot întâlni, dar nu imposibil, dovada că Yuliia, proprietara portofelului, a fost găsită de jandarmi la un supermarket din Galați.

Bucuroasă, Yuliia le-a mulțumit jandarmilor gălățeni pentru gest, iar aceștia le mulțumesc celor doi copii pentru că au demonstrat bună creștere și că au educație civică.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentJandarmeria Galați la ora bilanțului
Articolul următorCertificatul de cazier judiciar poate fi obținut online începând de astăzi, prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.ro