Dispariţie falsă şi alertare inutilă a poliţiei prin 112 la Galaţi. Tatăl unei fete de 12 ani are de plătit o amendă contravenţională. 

În dimineaţa acestei zile, la ora 08,40, polițiștii gălățeni au primit un apel la 112, de la un bărbat din Galați, cu privire la o dispariție. O minoră de 12 ani plecase dimineața spre școală, dar nu mai ajunsese la ore.

Bărbatul a precizat că a fost contactat telefonic de directorul școlii. Acesta l-a anunțat că fiica sa nu s-a prezentat la prima oră de curs.

Polițiștii au mers imediat la școala respectivă și au constatat că minora se afla acolo, aceasta declarându-le că a întârziat la prima oră de curs și nu a mai intrat în sala de clasă, așteptând pauza în toaleta instituției. Bărbatul care a apelat la numărul 112 a fost sancționat contravențional de polițiști pentru alarmare falsă.

Articolul precedentDeputatul gălăţean Nicolae Bacalbașa, amendat de CNCD
Articolul următorUn jandarm gălăţean, suspectat de act sexual cu un minor