Protestul spontan al angajaţilor Transurb S.A. s-a încheiat. În jurul orei 14.00, transportul public a fost reluat. Reamintim că în urma acţiunii de protest, directorul societăţii, Dorian Dumitru, și-a dat demisia. Totodată, la ora 16.30, consilierii locali s-au reunit în ședință extraordinară astăzi, pentru a găsi soluţii la situaţia actuală a societăţii.

Șoferii și vatmanii de la Transub Galați sunt la al doilea protest care afectează traficul de transport în mai puţin de o lună, iar nemulţumirile sunt legate de salariile lor. La primul protest le-au fost promise indexarea salariilor cu rata inflației, dar banii nu au ajuns la ei nici în ziua de astăzi.

Rămâne de văzut ce măsuri vor fi adoptate în şedinţa CL Galaţi. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentGălățeanul Marius Humelnicu propunerea PSD la ministerul Economiei
Articolul următor“ATINGERI NEDORITE” – campanie naţională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor