Marius Humelnicu, senator PSD de Galați, a fost propus de social-democrați pentru funcția de ministru al Economiei în Guvernul PSD-PNL-UDMR. El a fost fotbalist, city manager în Galați și secretar de stat în Ministrul Transporturilor.

Marius Humelnicu (44 de ani) a fost fotbalist profesionist până la 30 de ani, jucând inclusiv la Oțelul Galați. În urma unui accident la piciorul drept în anul 2007 și-a întrerupt cariera sportivă. Ca membru al organizației gălățene a PSD a devenit șef al Direcției pentru Sport Galați și apoi șef al Autorității Rutiere Galați.

În august 2015 a fost numit prima dată secretar de stat la Transporturi, prin decizia premierului de atunci, Victor Ponta. Un an mai târziu a câștigat concursul pentru ocuparea postului de city manager la orașului Galați, funcție unde a rămas până în 2020. În 2019 a fost numit încă o dată în funcția de secretar de stat la Transporturi, când premier era Viorica Dăncilă.

În 2020, Humelnicu a fost ales senator PSD de Galați. Pentru o foarte scurtă vreme, înainte să devină senator, Humelnicu a fost și viceprimar al municipiului Galați. Humelnicu a fost și preşedintelele Comisiei pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei din Senat.

Marius Humelnicu a absolvit Liceul cu Program Sportiv din Galați, apoi a urmat cursurile Universității „Dunării de Jos” Galați, Facultatea de Mecanică, specializarea Inginerie Managerială și Tehnologică. Ulterior, a finalizat cursurile de master „Drept și Administrație Publică Europeană” în cadrul Facultății de Drept, Universitatea „Danubius” Galați, studiile de master „Siguranța și performanțele circulației rutiere”, Facultatea de Mecanică din cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași. A devenit apoi expert în achiziții publice, urmând cursurile Fundației Școala Română de Afaceri a Camerelor de Cormerț și Industrie – Filiala Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMare atenție, șoferi! Se schimbă Codul Rutier: Veți putea fi sancționați dur pentru aceste lucruri
Articolul următorDirectorul Transub a demisionat, iar CLM caută soluții pentru rezolvarea situației