La data de 23 martie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii gălățeni au depistat în flagrant doi tineri cu vârstele de 24, respectiv 16 ani, ambii din municipiul Tecuci, după ce aceștia ar fi forțat fereastra unei locuințe de la parterul unui bloc situat pe strada Fagului, din municipiul Galați.

Din primele investigații, a rezultat că, în cursul zilei, cei doi, însoțiți de un alt tânăr, ar fi încercat să pătrundă în locuința respectivă, prin forțarea ferestrei. Continuând cercetările, s-a stabilit că în aceeași zi, aceștia, forțând fereastra cu tâmplărie termopan, ar fi pătruns în altă locuință, dintr-un bloc situat pe strada Lebedei, din municipiul Galați, de unde ar fi sustras un laptop, patru telefoane mobile, trei ceasuri de mână, o brățară din aur și suma de 400 de lei.

La scurt timp după depistarea celor doi, a fost identificat și cel de-al treilea prezumtiv autor al furtului, în persoana unui adolescent, de 17 ani, din municipiul Tecuci, care a fost de asemenea, condus la sediul poliției pentru audieri.

Odată cu depistarea persoanelor în cauză, a fost recuperată și o parte dintre bunurile sustrase.

Cei trei tineri au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru administrarea probatoriului necesar și pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor.

Precizăm că acesta este cel de-al patrulea grup infracțional, axat pe furtul din locuințe având ca mod de operare forțare fereastră termopan, pe care polițiștii gălățeni l-au identificat în decursul ultimelor două săptămâni.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedent6.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2! Situația din fiecare județ!
Articolul următorPercheziții domiciliare într-un dosar de trafic de cocaină sintetică