FC Braşov întâlnește, duminică, de la ora 11.00, în deplasare, singura echipă care încă nu a simţit gustul înfrângerii în acest sezon de Liga a 2-a, Oţelul Galaţi. Dan Alexa ştie că meciul va fi unul greu, însă spune că băieţii lui sunt bine pregătiţi, motivaţi şi pot produce Oţelului primul eşec din actualul sezon.

“Avem o deplasare grea, întâlnim sungura echipă care nu a pierdut până acum. O echipă foarte bine organizată, foarte bine pregătită fizic. Rezultatele lor nu sunt întâmplătoare. Au un antrenor care ştie să îşi motiveze foarte bine echipa, un antrenor cu CV remarcabil, Dorinel Munteanu. Antrenor cu un titlu în palmares. O deplasare unde se câştigă foarte greu. Trebuie să fim foarte bine pregătiţi din toate punctele de vedere dacă vrem să obţimen maxim. Trebue să fim bine pregătiţi fizic, trebuie să fim pregătiţi mental la o echipă adversă care pune presiune din minutul 1. Am jucat împotriva lor un amical la Tărlungeni şi ne-au pus foarte multe probleme. Suntem într-o creştere la nivelul jocului. Venim după două victorii, chiar dacă una din ele în Cupă. Trebuie să menţinem ritmul ăsta pentru că avem nevoie de puncte. Am aşteptări mari de la jucătorii pe care îi antrenez, pentru că sunt jucători cu experienţă, au valoare individuală bună. Ca să obţinem ceva tebuie să fim cel puţin la fel de determinaţi ca şi ei.”

DAN ALEXA, antrenor FC Brașov

Din păcare, antrenorul Braşovului este suspendat pentru acest meci, iar echipa va fi condusă de pe bancă de secunzii Ştefan Grigorie şi Rareş Forika. Dintre jucători, pentru acest meci nu sunt disponibili din cauza accidentărilor: Dan Spătaru, Alexandru Tudor Saim şi Diogo Izata.

“Am încredere în staff. Lucrez cu Fane de foarte mult timp. Sunt oameni în care am încredere, cunosc foarte bine echipa, gândim la fel. Sper să nu se vadă.”, a completat antrenorul de la FC Braşov. Meciul va avea loc duminică, 18 septembrie, de la ora 11.00, pe Stadionul Oţelul din Galaţi.

Foto: FC BRAȘOV

Articolul precedentSfaturile polițiștilor și jandarmilor pentru participanții la Festivalul Danube Rock Sound
Articolul următorAstăzi s-a semnat actul adițional la contractul de achiziție de rame electrice interregionale