Din cele 18 cursuri gratuite, propuse de AJOFM Galaţi, se afla în derulare cursurile de agent de pază şi frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (nivel de pregătire minim obligatoriu-învăţământ gimnazial), dar şi cursuri destinate absolvenţilor de liceu, respectiv în specializarea: operator introducere şi validare date și inspector/ referent resurse umane. De asemenea, AJOFM Galaţi are un parteneriat cu Penitenciarul Galaţi, în care persoanele aflate în detenţie care vor să se recalifice urmează deja un curs de confencţioner, asamblor confecţii textile.

„La începutul acestei luni începe cursul de formare pentru meseria de sudor oxigaz. Şi preconizăm ca până la sfârşitul anului să se completeze clasele şi pentru următoarele specializări: maseur şi operator (se cer studii gimnaziale) şi inspector în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi inspector/ referent resurse umane (se cere liceul). Avem solicitări pentru a putea începe şi următoarele cursuri: lucrător comercial, bucătar şi patiser, dar cu mari rezerve din partea agenţilor economici în ceea ce priveşte derularea parţii practice (incertitudine generată de starea pandemiei). Cursurile pot fi demarate, dacă avem înregistrate suficiente opţiuni pentru cursul dorit, aşa că îi aşteptăm pe cei interesaţi să vină la agenţie“, a precizat directorul executiv adjunct AJOFM Galaţi, Cezar Năstase.

Cursurile se adresează atât şomerilor în plată cât şi şomerilor neindemnizaţi. Aceştia din urmă trebuie să depună la agenţie un dosar care să cuprindă: copie după actul de identitate, diploma de studiu, un C.V. european, o declaraţie pe propia răspundere că nu are restricţii medicale care să-i impiedice să presteze o muncă. Cei care îşi depun dosarul de şomer neindemnizat pot beneficia pe lângă cursul gratuit de formare, de consiliere, dar şi de abonament timp de o lună (cu posibilitate de reînnoire) pe toate mijloacele de transport în comun din Galaţi.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentStarea de alertă în România, prelungită cu încă 30 de zile
Articolul următorRomânia în Realitate, invitat EMILIAN IMBRI