Conform informațiilor furnizate de CJSU Galați, duminică la prânz, pe DN 24D, pe sectoarele Scânteiești – Cuca şi Cuca – Vârlezi, se înregistrează suluri de zăpadă viscolită şi se acționează cu şapte autoutilitare. Este așteptată o autofreză pentru lărgirea zonei circulabile a drumului.

În jurul orei 16.00, au fost semnalate mai multe autovehicule care sunt blocate pe DJ 251G, între Valea Mărului și Măcișeni, în județul Galați, din cauza viscolului puternic. Se acționează cu 3 utilaje de deszăpezire, dar intervenția este zădărnicită de rafalele de vânt care readuc zăpada pe carosabil. Trece utilajul de deszăpezire și în cateva minute vântul pune zăpada la loc.

Pe DJ 253 Cudalbi – Băleni, se acționează pentru îndepărtarea zăpezii depuse de viscol, estimându-se că ar mai fi circa 200 de metri de drum înzăpezit. Se acționează din două direcții, cu două utilaje. Sunt 5-6 vehicule care se deplasează în spatele utilajului de deszăpezire. Este așteptată în zonă și o sărăriță pentru împrăștiere de antiderapant.

Pe DJ 242A, între Slivna şi Gănești, o autoplatformă de transport autoturisme a fost blocată de sulurile de zăpadă. S-a intervenit cu un utilaj și s-a reușit deblocarea vehiculului și a unui sens al drumului. Se acționează pentru curățarea celuilalt sens. 

În mai multe zone din județul Galați, vântul bate cu putere și viscolește zăpada, pe care o readuce pe carosabil. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentUn gălățean de 21 de ani, nu s-a speriat de viscol și a fost înregistrate de radar pe DN2E85, în localitatea Limpeziș, cu o viteză de 131 km/h. Avea o alcoolemie de de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat
Articolul următorA intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate. Un adolescent, pasager în autoturism, a decedat la spital