În județul Buzău se circulă în condiții de iarnă pe majoritatea drumurilor, fără să înregistrăm evenimente deosebite până la acest moment. Echipajele rutiere, dar și întreg dispozitivul de ordine publică au acționat în noaptea de 4/5 februarie a.c., pentru monitorizarea traficului și prevenirea evenimentelor rutiere negative. 

În urma apelurilor prin SNUAU 112 prin care mai multe persoane au cerut ajutorul, fiind blocate în nămeți, polițiștii, cu ajutorul utilajelor de deszăpezire au intervenit pe drumurile DJ203M și DJ216, unde 5 autoturisme nu au mai putut înainta, reușind să ducă într-un loc sigur cele 11 persoane aflate în mașini.

Totdată, polițiștii au avut în vedere și prevenirea și combaterea accidentelor rutiere din cauza nerespectării limitei legale de viteză în condițiile meteo nefavorabile. 

În timpul activităților polițiștii au depistat pe DN2E85, în localitatea Limpeziș, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Galați, al cărui autoturism a fost înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 131 km/h. Pentru că emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactiate a alcoolemiei.

Polițiștii vor acționa în continuare pe arterele rutiere sau în zonele unde s-ar putea forma blocaje temporare, participă la misiunile de salvare desfășurate în sistem integrat de forțele Ministerului Afacerilor Interne și, împreună cu administratorii drumului public monitorizează viabilitatea drumurilor pentru reducerea oricărui risc. 

Codul galben de viscol încă nu a trecut, astfel că polițiștii recomandă șoferilor: 

Angajați-vă doar în deplasările ce nu suferă amânare și informați-vă despre condițiile existente pe ruta pe care urmează să o parcurgeți.

Pregătiți-vă corespunzător autovehiculul înainte de a pleca la drum.

Pe porţiunile acoperite cu zăpadă sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor.

Circulați cu o viteză care vă permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când apare o situaţie de pericol. 

Pentru un plus de siguranţă, măriți distanța în mers între vehicule, un carosabil alunecos din cauza ploii, poleiului sau a stratului de zăpadă are ca efect diminuarea aderenţei pneurilor la sol şi, implicit, triplarea distanţei de frânare. 

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

Nu uitați că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante.

În situația în care veți fi surprinși circulând pe un drum acoperit cu gheață, zăpadă sau polei, fără a avea autovehiculul dotat adecvat, puteți fi sancționat contravențional cu amendă și vi se poate reține certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

De asemenea, polițiștii atrag atenția conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor întâlniți în trafic, dar și semnificația indicatoarelor care semnalizează instituirea de restricții de circulație aplicate pe anumite tronsoane de drum.

În conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, este interzisă circulația participanților la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCulisele Statului Paralel – Ediție explozivă – Liviu Dragnea dezvăluie ce i-a spus șeful OMV decorat de Putin
Articolul următorCum se circulă pe drumurile din județul Galați, duminică, la ora 17