CSM Galați, clubul municipalităţii, își formează centru de copii și juniori la fotbal, primele selecţii fiind programate în acest weekend.
Acțiunile de selecție sunt gratuite și vor avea loc sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 9.00, și luni, 8 iulie, de la ora 17.00. La ele pot participa copii născuți în anii 2001, 2002, 2003 și 2004. În perioada următoare, vor fi organizate trialuri şi pentru micii fotbalişti născuți în anii 2005 și 2006.
Selecțiile se vor desfășura pe terenul al doilea al stadionului „Dunărea”. Acţiunea se va desfăşura sub coordonarea lui Gabriel Manolache, șeful secției de fotbal a CSM.
Înființat în vara anului trecut, CSM Galați dorește formarea unor echipe cu care să participe în competițiile naționale corespondente categoriilor de vârstă.