Crimă îngrozitoare orașul Berești, din nordul județului Galați. Un bărbat a murit, iar un altul a ajuns după gratii, în urma unui conflict izbucnit de la o turmă de oi. 

Eveniment a avut loc serile trecute, pe raza orașului Berești, nu departe de casa victimei. Criminalul a treacut prin curtea victimei cu turma de capre și oi. Fost inginer, bărbatul în vârstă de 63 de ani, venit de curând în comunitate, era cunoscut drept un „arogant”, o persoană cu care nu se prea putea discuta și conviețui, din cauza atitudinii de superioritate pe care ar avea-o faţă de toată lumea. Așa a abordat problema și în momentul în care victima l-a rugat să nu îi mai treacă pe lângă casă cu animalele, chiar dacă gospodăria nu avea gard. A doua rugăminte i-a fost fatală, pentru că i-a dat prilej celui ce avea să îi devină criminal să se dezlănțuie. L-a lovit cu bâta cu care-și mâna animalele până l-a lăsat într-o baltă de sânge. Apariția unui martor l-a pus pe fugă. Rănit extrem de grav, omul a mai apucat să indice persoana care l-a agresat, dar și-a dat ultima suflare la spital. Anchetatorii au fost șocați de sălbăticia cu care omul a fost bătut.

Inculpatul i-a aplicat unei persoane, în mod repetat,  lovituri cu o bâtă, în zona capului, a trunchiului şi a membrelor superioare şi inferioare, cauzându-i leziuni traumatice, printre care traumatism cranio-facial, hemoragie subconjunctivală, plagă conjunctivală, fractură planşeu orbitar stâng, hemosinus, fractură mandibulă, traumatism toracic, fractură costală, fractură scapulă şi claviculă dreapta, traumatism al membrelor superioare şi inferioare, fracturi falange, leziuni care au condus la decesul victimei„, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Autorul crimei a fost reținut la scurt timp și dus în fața instanței de judecată care a dat mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de omor. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 26 iunie 2021
Articolul următorEfective ale MAI acționează pentru siguranța procesului electoral de la Tg. Bujor