Controale la comercianţii de flori şi mărţişoare, până pe 10 martie. Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale vor să se asigure că acest tip de comerţ sezonier se desfăşoară potrivit legii.

Poliţiştii vor urmări mai multe aspecte care ţin de respectarea prevederilor legale în domeniu. Se vor aplica sancţiuni contravenţionale pentru: lipsa licenţei de comerţ stradal, ocuparea domeniului public fără achitarea taxelor şi autorizaţiilor legale, precum şi pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990, act normativ care are ca măsură complementară confiscarea mărfii.

Sunt vizaţi comercianţii care au scos la vânzare flori, mărţişoare, cadouri şi alte mărfuri de sezon.

Amenzile variază între 200 şi 20.000 de lei, în funcţie de actul normativ care se încalcă şi dacă este vorba despre comercianţi persoane fizice sau juridice.  De exemplu, desfăşurarea de activităţi pe domeniul public fără licenţă se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei.

Alte abateri sancţionabile 

Tot în această perioadă, conform prevederilor HCL 728/2017, poliţiştii locali vor aplica sancţiuni cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei pentru anumite abateri. Este vorba despre nerespectarea prevederilor prevăzute în licenţa de ocupare a domeniului public, neîntreţinerea curăţeniei în zona aferentă desfăşurării activităţii, depozitarea produselor ce fac obiectul comercializării sau a ambalajelor de orice fel pe domeniul public, realizarea de racorduri sau branşamente improvizate la reţelele de utilităţi publice.

Dacă agenţii economici refuză nejustificat să se supună controlului sau să prezinte actele solicitate de organele de control, ori să se prezinte cu acestea, în baza unei invitaţii scrise, vor fi sancţionaţi cu amendă de la 2.000 la 3.000 de lei.

Articolul precedentProcurorii Parchetului Judecătoriei Galați protestează faţă de OUG 7/2019
Articolul următorHering vândut pe post de scrumbie în Piaţa din Micro 19