O conferinţă internaţională pentru salvarea sturionilor, cel mai mare eveniment dedicat acestei teme din ultimii 30 de ani, va avea loc la Galaţi, începând de luni, 28 octombrie.
„Conservarea sturionilor Dunării – o provocare sau o povară?” va reuni peste 120 de specialişti, din 22 de ţări, reprezentând 59 de instituţii şi foruri europene. Gazda manifestării, care se va desfăşura în perioada 28-30 octombrie, va fi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. Promotorul evenimentului este directorul Centrului de Cercetare pentru Sturioni, Tudor Ionescu.
Conferinţa este organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, sub patronajul Academiei Române şi al preşedinţiei Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD). Printre colaboratori se află: Danube Sturgeon Task Force, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, World Sturgeon Conservation Society şi World Wide Fund for Nature, Institutul Naţional Delta Dunării, IUCN Sturgeon Specialist Group, International Union for Conservation of Nature, Consiliul Judeţean Galaţi şi Muzeul de Ştiinţele Naturii Galaţi.
Dunărea şi Marea Neagră reprezintă unicul ecosistem acvatic din lume unde trăiesc şase specii sălbatice de sturioni: cega, viza, morunul, nisetrul, păstruga şi şipul. Scăderea dramatică a populaţiilor de sturioni din ultimele secole a făcut ca multe instituţii şi organizaţii internaţionale să tragă un semnal de alarmă cu privire la pericolul dispariţiei acestor specii.