Luni, 21 martie, polițiștii gălățeni au pus în aplicare trei mandate de arestare. Unul dintre cei ridicați de polițiști intenționa să părăsească România când a fost depistat la Punctuld e Trecere a Frontierei Oancea. 

La data de 21 martie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale – Biroul Urmăriri și cei din cadrul P.T.F. Oancea – Rutier au depistat, pe sensul de ieșire din România, un bărbat, de 35 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, pe numele căruia Tribunalul Galați a emis mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

Bărbatul, condamnat la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, a fost condus și încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, în vederea executării pedepsei.

În aceeași zi, polițiștii Postului de Poliție Ivești și cei ai Biroului Urmăriri au depistat și reținut doi bărbați, de 33 și 26 de ani, condamnați de Judecătoria Liești la 3 ani și 2 luni, respectiv 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Și aceștia au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMagazinele care vând țigări minorilor vor fi închise și vor primi o amendă de 10.000 de lei
Articolul următorScandal într-o sală de jocuri de noroc electronice din orașul Târgu Bujor