Cercetat pentru furt, după ce a spart câteva mașini. Este povestea unui adolescent fără ocupație din Munteni, care s-a apucat de rele.
Un adolescent de 17 ani din comuna gălăţeană Munteni a intrat în atenţia poliţiei, după ce, din lipsă de ocupație, s-a apucat de furat.
Fără să urmeze cursurile vreunui liceu sau școală profesională și fără să muncească pentru a-și câştiga pâinee, tânărul a plecat de acasă, venind la Galaţi. Aici, pentru a supravieţui, s-a apucat de furat. Mai exact, de spart maşini, dând două lovituri la finele lunii noiembrie a anului trecut.
Din primul autoturism al cărui geam l-a spart a furat acumulatorul. În noaptea următoare, a pus mâna pe o borsetă cu acte, lăsată într-o altă maşină parcată pe raza municipiului. După mai bine de trei luni de la plângerile păgubiţilor, poliţiştii i-au dat de urmă suspectului. Minorul era tot în Galaţi şi vagabonda pe străzi.
El a fost dus la audieri şi este cercetat pentru furt, oamenii legii luând în calcul şi varianta ca acesta să fi comis şi alte infracţiuni pentru a face rost de bani.