La finalul acestei săptămâni, duminică, 26 martie, ora 18:30, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” prezintă unul dintre cele mai cunoscute musical-uri din toate timpurile – My Fair Lady.

De la prima punere în scenă pe Broadway, în anul 1956, My Fair Lady a continuat să cucerească generații întregi de spectatori, fiind denumit de critici „musicalul perfect” și câștigând de-a lungul timpului numeroase premii.

Libretul lucrării, realizat de Alan Jay Lerner, este scris după capodopera literaturii dramatice „Pygmalion” de George Bernard Shaw, ilustrând mitul artistului îndrăgostit de opera sa. Melodiile cuceritoare ale acestei partituri poartă semnătura compozitorului Frederick Loewe, cel care a realizat numeroase spectacole muzicale pe Broadway. Povestea musical-ului a captat atenția și industriei cinematografice, realizându-se în anul 1964 un film cu același titlu, rolul principal fiind interpretat de celebra actriță Audrey Hepburn.

My Fair Lady ne învață în cel mai jovial și mai plăcut mod posibil, că indiferent de rolul pe care îl jucăm, de transformările prin care trecem, trebuie să avem puterea de a redeveni noi înșine.

Montarea acestui musical pe scena Teatrului „Nae Leonard” propune o versiune dinamică, un spectacol unitar, plin de culoare, în regia domnului director Teodor Niță, scenografia fiind semnată de Andreea Săndulescu, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Eugen Dan Drăgoi.

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” invită iubitorii muzicii la o călătorie aparte, prin reprezentația My Fair Lady.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSâmbătă, pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, comedia muzicală „Gâlcevile din Chioggia” vine să aducă bucurie publicului gălățean
Articolul următorColegiul Tehnic Feroviar din municipiul Bălți, Republica Moldova, s-a înfrățit cu Liceul Tehnologic „Carol I” din municipiul Galați