Casă în flăcări, într-un sat din apropierea Galaţiului, a fost apelul prin 112 care i-a alertat pe pompieri, în cursul după-amiezii de luni, 26 noiembrie, în jurul orei 15.00.
Trei autospeciale de stingere, cu apă şi spumă, au fost trimise imediat la faţa locului, în satul Costi, din comuna Vânători. Intervenţia rapidă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu capete proporţii, astfel că pagubele au fost relativ mici.
Flăcările au izbucnit imediat după ce proprietarul imobilului plecase de acasă. Focul a fost, însă, văzut chiar de la primele vâlvătăi de către un vecin, care a alertat imediat autorităţile.
Pompierii gălăţeni au lichidat rapid incendiul, astfel că imobilul nu a suferit distrugeri importante. A fost afectat doar acoperişul, pe o suprafaţă de circa 50 de metri pătraţi. Din fericire, nu au fost semnalate victime, iar ambulanţa sosită în zonă a făcut cale întoarsă.
Conform specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, focul a izbucnit de la un coş de evacuare defect.