Două cărţi de identitate false au fost descoperite de poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, la sfârşitul săptămânii trecute.
Primul căzut în plasa oamenilor legii a fost un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani, aflat la volanul unui autoturism Audi, înmatriculat în Bulgaria. La control, în maşină a fost descoperită ascunsă o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia altei persoane.
În acelaşi timp, un cetățean român, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat la control conducând un autoturism Mitsubishi, înmatriculat în Germania. Polițiștii au găsit în portofelul acestuia o carte de identitate cu însemnele autorităţilor bulgare, pe care era imprimată fotografia altei persoane.
După verificările specifice efectuate, s-a stabilit că ambele documente sunt false. Cetăţeanul moldovean a declarat că actul îi aparține unui prieten, care probabil l-a pierdut în autoturismul său. La rândul său, românul a spus că a fost rugat de un conațional să-i ducă respectiva carte de identitate unei persoane din Germania.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizarea anchetei urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.