Carte de identitate falsă descoperită la frontieră într-un autocar. Actul îi era destinat unei femei care se afla în Italia.

M.V., cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat pentru a intra în ţară în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi. Bărbatul conducea un autocar marca Mercedes, cu destinaţia Italia.

În baza unei analize de risc pe linia migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport.

Astfel,  a fost descoperită, ascunsă şi nedeclarată, o carte de identitate. Actul se alfa în torpedoul autocarului, într-un plic de hârtie. Cartea de identitate avea însemnele autorităţilor române şi fotografia unei persoane de sex feminin.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.
Tânărul a declarat că a primit plicul de la o persoană necunoscută şi urma să îl înmâneze unei alte persoane când ajungea la destinaţie, în Italia.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentDe luni, trafic rutier închis pe strada Basarabiei
Articolul următorCSM „Dunărea”, pe primul loc la finalul sezonului regulat