Bricul „Mircea” va reveni la Galați săptămâna viitoare, după 80 de ani de când s-a aflat prima oară la Mila 80 a Dunării. În iunie 1939 a fost singura dată când nava a ajuns la Galați, avându-l atunci la bord pe Regele Carol al II-lea.
Celebra navă-școală a Marinei Militare va porni în marș pe Dunărea maritimă, pentru a celebra 80 de ani de când a intrat în serviciu. Bricul „Mircea” va pleca din Constanța la sfârșitul săptămânii, va intra pe Dunăre prin Bara Sulina și se va opri, pentru public, în toate porturile Dunarii maritime.
Conform programului, bricul „Mircea” va ajunge la Galaţi în ziua de 17 septembrie, în jurul orei 17.00, şi va ancora în dreptul Palatului Navigaţiei. După ceremonia de sosire, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un concert pe Faleză, între orele 17.30 şi 19,00. Gălăţenii sunt invitaţi să viziteze nava conform următorului program: marţi, 17 septembrie, orele 17,30 – 19,00; miercuri, 18 septembrie, orele 9,00 – 13,00 şi 15,00 – 19,00. În dimineaţa zilei de 19 septembrie, bricul va ridica ancora şi se va îndrepta spre Brăila, ultima etapă a călătoriei sale pe Dunăre.
Bricul „Mircea” a fost construit în perioada 1938-1939, la Hamburg, Germania. Lansată la apă pe 22 septembrie 1938, nava a intrat în portul Constanţa pe 17 mai 1939. Bricul a fost botezat cu numele domnitorului Mircea cel Bătrân, în timpul căruia Țara Românească a cuprins, pentru prima dată, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.