Un bărbat din Tecuci s-a urcat la volan după ce băuse, a făcut un accident și a fugit, fără să se vadă ce se întâmplase cu victima și fără să aștepte venirea polițiștilor. 

Pe 29 octombrie a.c., în jurul orei 19,45, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe D.J. 240, conducătorul auto implicat în acesta părăsind locul faptei.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că o fetiță de 10 ani care circula cu bicicleta în localitatea Slobozia Corni a fost acroșată și accidentată de un autoturism care nu a rămas la locul producerii evenimentului rutier.

Victima a fost condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, la scurt timp polițiștii identificându-l pe șoferul vinovat, în persoana unui bărbat de 31 ani. La testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

 

 

Beat la volan și fără permis

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 16.05, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au oprit în trafic, la intersecția străzilor Brăilei și Oțelarilor, un autoturism condus de un bărbat de 45 ani, din municipiul Galați.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat alcoolscop, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, continuând verificările, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Articolul precedentPrimăria primeşte cereri de ajutoare de urgenţă pentru lemne de foc
Articolul următorO fată de 12 ani, șantajată sexual de un individ de 18 ani din Giurgiu