Baschetbaliştii gălăţeni au depăşit suta de puncte pentru a doua oară consecutiv, reuşind o victorie spectaculoasă, la Sighetu-Marmației, în etapa a III-a a Grupei valorice C a Ligii Naţionale.
Dupăce au înscris 110 puncte în meciul de acasă cu CSM Miercurea Ciuc, CSM Phoenix CSU Galați s-a impus, duminică, în faţa formaţiei CSM Sighetu-Marmației cu scorul de 109-89. După două sferturi echilibrate, 22-22 şi 27-26 pentru gazde, gălăţenii le-au dominat clar pe celelalte două, în care s-au impus cu 28-22 şi 33-18.
Diferenţa a fost făcută de oboseala titularilor echipei gazdă, care n-au avut înlocuitori pe măsură şi au rămas în teren între 31 şi 38 de minute. În plus, rezerve gazdelor nu au reuşit în acest meci nici măcar un singur punct, în timp ce „juniorii” de la Phoenix au înscris nu mai puţin de 37.
Punctele gălăţenilor au fost înscrise de Marko Perovici 25, Aaron Moss 24, Phillip Miller 20, Vlad Corpodean 20, George Vlad 12, Neboisa Dukity 7 şi David Stan 1. Cel mai bun marcator al meciului a fost Joshua Turner, de la gazde, autor a 30 de puncte.
În clasament, echipele din Tg.Mureş, Focşani şi Tg. Jiu au câte şase puncte din şase posibile. Gălăţenii ocupă locul 4, cu cinci puncte (două victorii şi o înfrângere), coşaveraj 307-241.
În etapa a IV-a, sâmbătă, 27 octombrie, CSM Phoenix CSU Galați va juca, pe teren propriu, cu Rapid Bucureşti, ocupanta locului 7.