Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări pe numele unui bărbat care s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră la volanul unui autovehicul a cărui autorizație de circulație provizorie nu mai era valabilă.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un bărbat cu dublă cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, care conducea, un autovehicul cu număr de înmatriculare provizoriu specific Germaniei.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că autorizația de circulație provizorie eliberată pentru autovehiculul în cauză nu mai era valabilă din data de 11 noiembrie a.c. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul recent și nu avea cunoștință că nu are drept de circulație pe teritoriul României. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat,  la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun” au precizat polițiștii de frontieră de la PTF Oancea.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTeste PCR false, prezentate la controlul pentru trecerea frontierei
Articolul următorArestat preventiv după ce a încercat să jefuiască o casă de schimb valutar şi a agresat-o pe angajată