Polițiștii de frontieră au descoperit la un control un autoturism dat dispărut de autoritățile din Italia.

La punctul de trecere al frontierei (rutier) Galați a fost descoperit de către polițiștii de frontieră un autoturism marca Audi produs în 2019, căutat de autoritățile italiene. Mașina era condusă de un cetățean moldovean de 47 de ani, care s-a prezentat pe 06 iulie, în jurul orei 05.00. Autoturismul li s-a părut suspect polițiștilor, întrucât era închiriat din Italia, iar conducătorul nu a putut prezenta documente justificative, iar în urma verificărilor au descoperit că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia în aceeaşi zi. Tot polițiștii au mai stabilit faptul că certificatul de înmatriculare prezentat la control este fals total, seria documentului de înregistrare a vehiculului figurând ca fiind furată „în alb” din Italia.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că transporta autoturismul la cererea unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 100 de dolari. Acesta a mai adăugat faptul că nu avea cunoștință despre faptul că maşina era semnalată furată sau implicată în vreun litigiu.  

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar autoturismul, în valoare de 246.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Articolul precedentCe țări au devenit zone verzi pentru România?
Articolul următorComunicat de presă – Depozitul de deșeuri de la Valea Mărului va fi ridicat in 16 luni