Subiectul construirii Aeroportului Galaţi-Brăila revine în atenţia gălăţenilor şi brăilenilor după ce în luna martie, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, și cel al Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, au anunţat semnarea unui protocol pentru construirea unui aeroport internaţional în zona Braniștea.

Preşedintele CJ Brăila, Francisk-Iulian Chiriac, a anunţat pe pagina sa de pe o reţea de socializare că proiectul a primit acordul Autorităţii Aeronautice Civile Române.

”Avem sprijinul Autorităţii Aeronautice Civile Române pentru dezvoltarea obiectivului regional AEROPORT GALAŢI – BRĂILA
Am mai făcut câţiva paşi importanţi spre o dezvoltare socio – economică fără precedent a regiunii din care facem parte, astfel că, împreună cu colegul meu, Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, am mers la Autoritatea Aeronautică Română pentru a prezenta Raportul privind stabilirea criteriilor de definire a proiectului pentru Aeroportul Regional Galaţi – Brăila. A.A.C.R ne-a dat răspunsul, astfel că va acorda tot sprijinul pentru construirea aeroportului. Totodată, din raportul prezentat, autoritatea a precizat că lungimea şi lăţimea alese pentru viitoarea pistă de decolare/aterizare, sunt conforme cu cerinţele de proiectare impuse de lege. Proiectul se va realiza prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic, în zona de Est şi Sud – judeţele Galaţi, Brăila, Călăraşi şi Ialomiţa, cea mai mare asociaţie din ţară care are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de transport”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Iulian Chiriac.

”Specialiştii de la Bucureşti au făcut deja expertizele privind condiţiile de vânt şi precipitaţii, numărul de ore de ceaţă, numărul de ore de soare sau structura solului. Am primit un răspuns favorabil şi de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România, astfel că ne pregătim deja să facem noi paşi pentru ca aeroportul să devină realitate. Lucrăm împreună cu ai noştri colegi de la Consiliul Judeţean Brăila, cu care avem încheiat un parteneriat serios în această privinţă, iar toate aceste proceduri se derulează prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, din care mai fac parte şi consiliile judeţene de la Ialomiţa şi Călăraşi. Nu ne abatem nici măcar un pas de la drumul administrativ pe care trebuie să-l îndeplinim cu eficienţă maximă, astfel încât să putem profita de orice oportunitate pentru realizarea aeroportului la Galaţi, care acum este inclus şi în Master Planul General de Transport al României”  a spus și preşedintelui CJ Galaţi, Costel Fotea.

Imagine

Articolul precedentUn poliţist local a ajuns la spital după ce a fost lovit în cap cu un obiect aruncat de la geamul unui bloc din oraşul Galaţi
Articolul următorDezinsecție la sol în municipiul Galați