Campioana României și liderul la zi al Diviziaie A1 la volei masculin, CSM Arcada Galați, va înfrunta SCM \”\”U\”\” Craiova, finalista ediţiei trecute, în semifinalele Cupei României la volei masculin, potrivit tragerii la sorţi efectuate, joi, la sediul Federaţiei Române de Volei.
În cealaltă semifinală se vor întâlni CSŞ LAPI Dej SCM Zalău şi CSA Steaua Bucureşti.
Turneul Final Four va fi organizat în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov, în zilele de 12 şi 13 martie.
Semifinalele se vor juca astfel: CSŞ LAPI Dej SCM Zalău – Steaua, sâmbătă, 12 martie, de la ora 15:00, şi SCM \”\”U\”\” Craiova – CSM Arcada Galaţi, sâmbătă, 12 martie, de la 18:00.
Învingătoarele îşi vor disputa trofeul în finala de duminică, 13 martie, de la ora 19:00.
Sursa: Realitatea de Galati