CSM Arcada Galați și-a adjudecat al patrulea titlu consecutiv de campioană a României. Nici o echipă nu a mai reușit o asemenea performanță în ultimii 30 de ani. În ultima etapă a turului play-off-ului formația gălățeană avea nevoie să câștige un punct, două seturi, pe terenul celor de la Dinamo, pentru a deveni și matematic campioană.

Chiar dacă au început meciul cu un set pierdut, scor 19-25, gălățenii s-au regrupat și au câștigat seturile necesare pentru titlu în următoarele două parțiale. În setul doi jucătorii pregătiți de Sergiu Stancu s-au impus cu 25-22, iar al treilea parțial a fost adjudecat de CSM Arcada cu scorul 25-20. Punctul victoriei setului al treilea, reușit de centrul Vasile Talpă, a dus la explozia de bucurie a gălățenilor, care au declanșat hora în mijlocul terenului.

Din setul patru, meciul s-a transformat într-unul amical pentru Arcada, dar foarte important pentru Dinamo, echipă aflată în lupta pentru ocuparea locului secund. Iar bucureștenii s-au agitat cu folos și, profitând și de introducerea pe teren a jucătorilor mai puțin folosiți în acest campionat – dar care ar avea loc în orice echipă de start din Divizia A1 – au câștigat ultimele două seturi cu 25-20 și la 15-10. 

Din campionatul Diviziei A1 mai sunt de disputat trei etape, cele din returul play-off-ului. CSM Arcada va juca în retur la Craiova și la București, cu Steaua, urmând ca în ultima etapă a campionatului, la Galați, să joace cu cei de la Dinamo.

foto: facebook: CSM Arcada

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentA 10-a înfrângere consecutivă pentru CSM Galați, chiar dacă au marcat 100 de puncte în meciul cu Rapid
Articolul următorUn general SRI a făcut dezvăluiri bombă: Rusia a încercat să atace cibernetic și ministere ale României