Un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 50 de ani, a încercat să se facă scăpat pe teritoriul României cu aproape cinci kilograme de bijuterii presupuse a fi din argint. Poliţiştii de frontieră din Sectorul Foltești au descoperit, ascunse în bancheta microbuzului Mercedes Sprinter pe care acesta în conducea, inele, brățări, cercei, pandantive, lănțișoare, mai exact 4.970 de  grame, în valoare totală de  9.940 de lei.

Potrivit informaţiilor obţinute de la purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi,  comisar de poliţie Mihaela Lazăr, bărbatul a declarat că a cumpărat bijuteriile din  localitatea Vlădești, județul Galați, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște.

Bijuteriile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și urmează a fi predate la camera de corpuri delicte din cadrul S.T.P.F. Galați.

Poliţiştii de frontieră fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deținere, producere, transportul, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ştiind că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

 

Articolul precedentMeşteri populari din toată ţara, la Galaţi până duminică
Articolul următorUn bărbat a murit strivit de o dubă care dădea cu spatele