Un bărbat a murit strivit de o dubă care dădea cu spatele

Nu întotdeauna accidentele se produc pe străzi aglomerate, uneori un moment de neatenţie poate duce la producerea unei tragedii. Un eveniment rutier foarte grav, petrecut astăzi după-amiază în Galaţi, în proximitatea Pieţei din Micro 19, i-a fost fatal, din păcate, victimei, un bărbat de 74 de ani.

Potrivit informaţiilor de la această oră, acesta ieşea din parcarea aferentă blocului N3 de pe strada Zidarilor. Nu se ştie din ce motiv, nu a fost atent şi nu a observat o autoutilitară care dădea cu spatele, pentru a ieşi din zona aglomerată a pieţei. Şoferul, un tânăr de 33 de ani, nu l-a observat din cauza cabinei şi l-a lovit în plin, strivindu-l sub roţi. Pietonul a murit pe loc, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Şoferul a fost testat la faţa locului şi, potrivit poliţiştilor, nu consumase alcool. Foto: GSG

Articolul precedentAproape cinci kilograme de bijuterii din argint, ascunse în bancheta maşinii
Articolul următorPloi torenţiale și tornade, în județul Galați