Percheziții în forță în Bucureşti şi Galaţi, la punctele de lucru ale unei clinici medicale, după ce anchetatorii au descoperit că angajaţii acesteia au eliberat fişe medicale necesare obţinerii sau reînnoirii permisului de conducere, atestând, în mod nereal, că solicitanţii sunt apţi din punct de vedere medical pentru a conduce autovehicule.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Sector 3 Bucureşti, au efectuat 6 percheziţii, pe raza municipiilor Bucureşti şi Galaţi, la punctele de lucru ale unei clinici medicale, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Galați.

Astfel, angajații au eliberat  fişe medicale necesare obţinerii sau reînnoirii permisului de conducere fără a consulta persoanele respective. Cu ocazia percheziţiilor, au fost puse în executare şi două mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

Faţă de acestea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedent100% TU DECIZI! Călin Popescu Tăriceanu, omul pasionat de mașini, motociclete și neveste
Articolul următorȘapte persoane, printre care și un minor din Tecuci, au furat utilaje în valoare de 73.000 de lei