Zona Inelului de Rocadă din Galaţi pare să fie cuiul lui Pepelea pentru toate administraţiile care se perindă la cârma oraşului. Până acum însă, nimeni nu a reuşit să facă mare lucru acolo, în afară de a schimba florile din scuar.

O primă idee de amenajare a spațiului apăruse prin anii ’90, când sculptorul Gheorghe Terescenco câștigase o licitaţie de proiecte organizată de Primărie, proiectul său reprezentând monumentul Sfântului Andrei. Ideea nu a fost însă pusă în practică.

De-a lungul anilor, toţi primarii au anunţat că vor moderniza zona, dar nu s-a făcut mare lucru. La un moment dat, s-a explicat pe sub rondoul cu flori trec toate conductele magistrale, deci nu se poate amplasa nimic foarte greu deasupra. La modul concret, primarul Marius Stan a reuşit să scoată scheletul ruginit care a tronat ani de zile acolo. Actualul primar, Ionuţ Pucheanu, a amplasat un catarg cu drapel.

Un alt concurs de proiecte, în toamna anului trecut

În toamna anului trecut, municipalitatea gălăţeană a lansat, în premieră, un concurs de soluţii cu tema „Reamenajare zona Inelul de Rocadă”. Competiţia a fost deschisă tuturor arhitecţilor şi echipelor de arhitecţi. Primăria a anunţat, dezamăgită, că a primit doar două proiecte arhitecturale. Acestea ar fi trebuit să fie supuse votului gălăţenilor, dar despre ele nu s-a mai auzit nimic! 

Acum, Primăria municipiului Galaţi anunţă că va plăti nu mai puţin de 68.000 de lei fără TVA, adică peste 14.600 de euro, pentru „Amenajare «Inel de Rocadă»”. Este vorba doar despre servicii de proiectare. Acestea cuprind studiul de fezabilitate şi documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii.

„Inelul de Rocadă a rămas la stadiul iniţial de amenajare, fără intervenţii decisive de-a lungul timpului, într-o formă care nu mai corespunde cerinţelor actuale din punct de vedere tehnic şi estetic. În vederea eliminării deficienţelor şi pentru a oferi locuitorilor oraşului un punct de atracţie, pe lângă Faleza Dunării şi Grădina Botanică, municipiul Galaţi doreşte realizarea proiectului Amenajare Inelul de Rocadă”, se arată în caietul de sarcini al achiziţiei publice, care vizează terenul cu suprafaţa totală de 4.087 mp şi rondoul cu diametrul de 74 de metri.

S-a găsit proiectant, să vedem cu ce soluţie vine

Potrivit notificării de atribuire postată pe SEAP, administraţia locală a găsit proiectant pentru amenajarea zonei de la Inelul de Rocadă.

Acesta este ATU Consulting SRL Galaţi. Firma va realiza studiul de fezabilitate şi/sau documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii. Valoarea finală a contractului este de 68.000 de lei fără TVA, în condiţiile în care valoarea estimată fusese de 70.000 de lei fără TVA. Criteriul de atribuire a fost „preţul cel mai scăzut”.

Conform documentului, sarcina proiectantului va fi ca, în termen de 90 de zile, să prezinte trei variante de amenajare prin care să pună în valoare spaţiul urban.

„Tipul de lucrări nu este limitat. Scopul este de a obţine o amenajare spectaculoasă a spaţiului. Scenariile propuse trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile”.

 

 

Articolul precedentDoamnele și domnișoarele din Galați promovează mersul pe bicicletă
Articolul următorCablurile căzute sau care atârnă de pe stâlpi vor fi înlăturate de pe domeniul public