O acţiune simbolică de împădurire cu puieți de stejar a avut loc, în comuna gălăţeană Tuluceşti, în preajma Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Acţiunea a urmărit refacerea ecologică a unor suprafețe degradate din fondul forestier. Plantarea celor 100 de puieți de stejar a fost organizată de Direcţia Silvică Galaţi şi Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu.
La împădurirea realizată pe raza comunei Tuluceşti, au fost prezenți peste 100 de participanți. Au răspuns prezent apelului organizatorilor angajaţi din cadrul Direcției Silvice Galați şi al ocoalelor silvice Galați, Grivița, Hanu Conachi şi Tecuci. De asemenea, au luat parte salariaţi ai Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, autorităţi locale şi reprezentanţi ai principalelor instituții publice gălăţene, cadre didactice şi elevi din satul Şiviţa.
Desfășurată în cadrul campaniei „100 pentru 100”, acţiunea a fost dedicată sărbătoririi Centenarului. Manifestarea a început cu o comemorare a eroilor martiri și o depunere de coroane la Monumentul Eroilor din centrul comunei Tuluceşti.