Duminică seara, în jurul orei 20:30, a avut loc un accident rutier pe DN26, între comuna Vânători și municipiul Galați, în urma căruia o persoană a fost rănită. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, după ce a sărit cu autovehiculul pe care-l conducea peste parapetele despărțitoare de sensuri, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, și s-a izbit de gardul unei societăți comerciale din zonă.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați s-a stabilit că un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Tulucești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN26, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați spre localitatea Vânători, la km 6 + 900 metri, ar fi pierdut controlul direcției de mers către stânga lovind un parapet de delimitare sens. Din impact, autoturismul a fost proiectat în poarta de acces în curtea unei societăți comerciale.

În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autovehiculului și a porții de acces al societății comerciale, dar și rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

La testarea alcoolscop a tânărului de 20 de ani, rezultatul a fost negativ, însă la testarea cu aparatul Drager DrugTest a fost indicată o valoare pozitivă la substanța Benzodiazepines. Au fost recoltate și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei dar și a prezenței substanțelor psihoactive în organism.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare din culpă, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

FOTO: facebook/GSDG

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAccident cu o victimă pe strada Basarabiei, din municipiul Galați
Articolul următorRealitatea STAR – vocea puternică pe care o așteptai. Martori-cheie în dosare mamut, sentințe judecătorești puse sub semnul întrebării