Marți, 3 ianuarie 2023, în jurul orei 13:25, a avut loc un alt eveniment rutier pe DN 24D, în județul Galați, soldat cu vătămarea corporală a două persoane.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că o femeie cu vârsta de 56 de ani, din orașul Berești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe drumul mai sus menționat, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați către municipiul Bârlad, la km 11 + 900 de metri, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat cu vârsta de 42 de ani, din Galați.

În urma evenimentului rutier, au rezultat avarii la cele două autovehicule și rănirea celor doi conducători auto, care au fost transportați la spital pentru investigații medicale de specialitate.

Atât conducătoarea cât și conducătorul auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAccident pe strada Drumul de Centură, din municipiul Galați
Articolul următorFoto+video: Un restaurant cu specific chinezesc din Galați a fost amendat de comisarii de la Protecția Consumatorilor