În cursul zilei de miercuri, 8 decembrie, în jurul orei 15.00, polițiștii au fost sesizați, prin apel la numărul  unic de urgență 112, de către un bărbat,  din municipiul Brăila,  cu privire la faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Energiei, din municipiul Galați, ar fi fost implicat intr-un incident rutier, iar conducătorul autoturismului care l-ar fi lovit, ar fi părăsit locul faptei, fugind pe jos, printre blocuri.

Polițiștii au mers imediat la fața locului, unde au găsit autoturismul abandonat și, după primele verificări, au stabilit că bărbatul aflat la volanul acestuia ar fi efectuat de două ori, la distanță de câteva sute de metri, manevra de mers înapoi, lovind de fiecare dată autoturismul aflat în spatele său, după care ar fi fugit de la fața locului, pe jos.

În scurt timp, conducătorul auto a fost identificat de polițiști, în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Galați.

”Acesta a fost testat alcoolscop, valoarea înregistrată fiind de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei. 
În cauză,  polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.” a precizat IPJ Galați. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentGălățean arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc în formă continuată
Articolul următorRecomandări ale polițiștilor pentru conducătorii auto