E întotdeauna o idee bună să fii extrem de atent atunci când umbli cu materiale inflamabile. O femeie de 62 de ani, din comuna Băleni, a ajuns în spital cu arsuri pe 15 la sută din corp, după ce a adunat gunoaiele de prin curte , pentru a face curat. Se pare că, la un momendat, femeia a vrut să le dea foc şi, pentru că focul nu ardea suficient de tare, a aruncat cu motorină peste ele, acestea arzând cu vâlvâtaie.
Flăcările au atins-o şi pe femeie, aceasta având nevoie de intervenţia urgentă a cadrelor medicale.
„Am fost solicitaţi pentru o femeie de 62 de ani, din Băleni. La faţa locului echipajul medical a constata că pacienta prezenta arsuri de gradele doi şi trei pe aproximativ 15 la sută din suprafaţa corpului. După ce a fost stabilizată, echipajul de la ambulanţă a decis să ceară ajutorul colegilor de la SMURD pentru a transporta pacienta cu elicopterul la spitalul din Galaţi”, ne-a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Femeia a ajuns la spital, unde a fost internată pe secţia de arşi, pentru investigaţii medicale şi tratament de specialitate.