Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Viilor din municipiul Galați. O mașină de tip taxi s-a răsturnat după ce a lovit un alt autoturism. Toate victimele au fost încarcerate.

Potrivit ISU Galați, apelul de urgență a fost făcut în jurul orei 2.10. Un taxi marca Skoda care transporta doi clienți a fost lovit de o mașină Mini Cooper în care se aflau două persoane.

”Pompierii au acordat primul-ajutor si au reușit descarcerarea tuturor persoanelor implicate în accident, astfel: cele două victime din Mini Cooper care a lovit Skoda, si anume soferul de 35 de ani cu politraumatisme si femeia de 25 de a ani cu șoc hemoragic, fractura de femur si traumatism cranio-cerebral au fost preluate de ambulanțele SAJ și transportate la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Galați. Cele trei victime din autoturismul Skoda răsturnat, soferul si un cuplu cu vârstele de 55 si 60 de ani, au suferit multiple traumatisme si au fost preluate de ambulanțele SMURD și SAJ și transportate la aceeași unitate spitalicească pentru a primi îngrijiri medicale specializate. Ambele autoturisme au fost avariate în proporție de 90%”, informează ISU Galați.

Cei doi conducători auto  au fost testați alcoolscop,  în cazul bărbatului, de 24 de ani, rezultând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, polițiștii urmând să stabilească împrejurările concrete în care s-a produs accidentul.

Imagine

Imagine

 

 

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentConsilier PMP înjurat și lovit de un consilier liberal din comuna Schela
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 9 octombrie 2021