La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Galați au oprit în trafic, pe strada Anghel Saligny, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Galați.

Întrucât acesta nu a putut prezenta  permisul de conducere, polițiștii l-au verificat în bazele de date, constatând că nu figurează ca deținător al unui astfel de document.

Mai mult, s-a stabilit că tânărul, care revenise în țară din Belgia, ar fi trebuit să se afle în carantină la domiciliu timp de 14 zile, începând cu data de 24 ianuarie 2021.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și, totodată, l-au sancționat contravențional pe tânăr cu amendă în valoare de 1000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedent53 de noi infectări noi raportate în județul Galați
Articolul următorROMÂNIA ÎN REALITATE, invitați: ADRIAN GĂZDARU și GABRIEL FĂTU