Trei bărbați din Târgu Bujor, reținuți pentru proxenetism. Aceștia sunt acuzați că au convins, folosind metoda „Loverboy”, diferite fete să se prostitueze în beneficiul lor.

Pe 20 august a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale Galați și cei ai Poliției Orașului Târgu Bujor au efectuat 6 percheziții domiciliare, în municipiul Galați și orașul Târgu Bujor. Acţiunile au avut loc în cadrul unui dosar penal vizând săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Cu această ocazie, au fost găsite și ridicate un autoturism de lux, despre care există date că ar proveni din săvârșirea de infracțiuni, precum și suma de 1.450 euro.

Totodată, au fost puse în executare trei mandate de aducere, pentru trei bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 38 de ani, toți din orașul Târgu Bujor, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2012 până în prezent, folosind metoda ”Loverboy”, aceștia ar fi racolat 10 tinere, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani. Apoi le-ar fi transportat în străinătate – Italia, Spania, Belgia, Austria, Elveția.

Acolo, printr-un comportament agresiv, le-ar fi determinat să practice prostituția în beneficiul lor. Se estimează că prejudiciul creat este de aproximativ 80 000 de euro.

Cei trei au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentLovită pe trecerea de pietoni, în plin centrul Galaţiului
Articolul următorAccident rutier cu trei victime pe D.E. 581, între Tecuci şi Bârlad